Trà chì 7 hè un nùmaru màgicu, perfettu è
cumpiitu : e Sette Maraviglie di u Mondu, e
Sette Virtù Teulugale, i Sette Savii di a
Grecia è si pudarìa andà cusì assai luntanu, circaremu
di mette ancu à Bastia in stu cìculu maravigliosu,
chì a nostra, certa, hè una cità passata à i
sette stacci. Allora guardemu cosa ellu si pò dì di
Bastia in quattru è trè sette. Passiunati cume vi cunnoscu,
averete digià lettu di filu fondu l’enciclupedìa
chjamata Almanaccu bastiacciu è per voi,
segreti Bastia ùn ne hà più. Vulemu sceglie inseme
sette punti precisi in sette temi sfarenti ? In òrdine
alfabèticu ? Andemu…
Cumincemu per l’ambiente, ùn màncanu nè piante
nè acelli in Bastia. U primu premiu tuccarìa di
siguru à l’alyssum corsicum Duby, un bellu fiore
giallu cusì raru, scupertu ind’U Fangu in u 1825.
Hè dilicatu è ci vole à fà casu ch’ellu ùn sparisca.
Ma u fiore di San Ghjisè, biancu o viulettu è cusì
muscante, in perìculu ancu ellu, si mèrita a so scappellata.
S’è vo u truvate, per carità, ùn lu strappate
micca. Per l’acelli, trà squirli, sturnelli è gabbiani,
qualessi seranu i più bastiacci ? Alè, ci li tenimu
tutti. È puru, s’ellu ci vole à scèglie da u nome, eu
mi pigliu quellu chì si chjama, anderete voi à sapè
percò, ciòttulu mergò o zerru futtò.
Quand’è vo spassighjate per i nostri carrughji
vechji, pisate u capu è guardate bè chì ci hè un misteru.
Carrughji di U Chjostru, di U Presbiteriu, di U
Puntettu, Dirittu, ùn vi dò micca i nùmari, circherete
nantu à e facciate, da una parte è da l’altra d’un
purtellu, ci sò belle aste di ferru gigliate, vene à dì
decurate cù un fiore di gigliu maiò. Più nisunu sà à
cosa elle ghjuvàvanu st’aste. À mette tendoni pè e
feste o per parà da u sole ? à appende lampioni ?
ghirlande di fiori ? U peghju ghjè chì e listesse
esìstenu in Ghjenuva, nantu a facciata di u Palazzu
Spìnola, per l’indettu, è mancu quallà ci anu pussutu
dì à cosa ghjuvàvanu. S’è vo truvate, scrivìteci.
S’è no parlemu di case, hè capita chì a Casa
Caraffa, vicinu à a chjesa San Carlu, hè a tercana,
antica, ricca fora è indrentu cun ricordi vivi d’intellettuali,
guerrieri è nobildonne. Ma cume vi pare a
vechja famiglia Castagnola chì vulia cumpete cù i
so vicini putenti Cardi, à E Terrazze ? Ùn la si vulia
dà per vinta, pensava cullà torna dui o trè piani è
intantu ch’ella giressi a rota avia scrittu nantu à u
soprusciu un speranzosu « Col tempo », cum’è dì
« È quale simu ? ». Terza scappellata.
Vulemu fà un giru in cucina ? Vi cunsigliu i gustosi
sturzapreti. Nò, micca per anticlericalìsimu, ma
per chì u paradisu fali in a vostra cannella, cù e biètule,
u brocciu è a persa, una salsa di stufatu,
assaghjate è senterete. È cum’è dolce ? Per a bellezza
di a parolla ci sciaccaremu un fìsculu mariù,
nò ? (dettu bìsculu mariottu ind’u Murianincu)
Un mistieru sparitu ? E lavandare ! Induve si
lavàvanu i panni in Bastia prima chì e municipalità
fèssinu fà i lavatoghji, chjamati e pozze, in u 1850
in Ficaghjola, in u 1899 in Sant’Anghjuli, un altru
più tardi in Terranova, è unu Carrughju Dirittu ?
Prima di què e donne andàvanu à lavà in i fiumi di
Lupinu, U Guadellu è U Fangu. Finu à u 1914, e
famiglie ricche facìanu fà e so bucate in Erbalonga,
vicinu à u mare induve sbuccava un fiumicellu
d’acqua riputata pura. Lavandare cusì, anc’ assai,
ùn ci ne hè più, ma vi le pudete imaginà, cantendu
scalze inde l’acqua cutrata per tutti i tempi. Sarìa
questa a nostra quinta scappellata.
Un munimentu carcu di memoria è d’abbandonu ?
Pigliemu A Giustiniana. Sarìa stata a residenza per
l’estate di u vescu Agostino Giustiniani (1470-
1536), autore d’una descrizzione di a Corsica assai
preziosa. A casa si trova in cima di a cullata di A
Filippina, guasi à ghjunghje in Santu ‘Ntò. Ùn
ferma più gran cosa di sta bella pruprietà, solu a
vista chì supraneghja à Bastia è vi face firmà à
bocca spalancata. Forse chì qualchì municipalità
primurosa di patrimoniu a salverà un ghjornu. Ci
vularìa à spicciassi. Scappellèmuci pè a sesta volta.
Cun cosa vulemu compie ? Una tradizione ?
Quella di a salviata hè bella è si mèrita a so spiegazione.
Averete rimarcatu di siguru a forma in S di
stu biscottu ? Ùn ghjè micca, cum’ella si sente dì,
l’S di a festa di i Santi, u primu di novembre. A salviata
ghjè u biscottu di u ghjornu di i morti, u 2 di
novembre. Ghjera fattu, più avà, cù una pianta chjamata
salvia, erba chì passava per salvà, è dà l’immurtalità.
Allora, S per salviata ? Mancu questa hè
bona a spiegazione. L’S hè una forma simbòlica,
quella di a spirale chì unisce i dui mondi, quellu di
i morti è quellu di i vivi à certe èpiche di l’annu. È
sapemu chì u 2 di novembre ci vole à esse in cumunione
cù i so morti. È di sette !
A spassighjata hè compia ma vulete sapè un usu, vi
dumandate cosa ellu pudìa esse u cugnome di a
ghjente di Bastia. Ci ne hè dui, u primu, l’aduprava
ancu Napuleone, chì c’era statu in Bastia, giuvanottu,
ind’è i Galeazzini, Carrughju d’E Zèffare.
L’Aiaccinu, quand’ellu vulìa dì male di noi, ci chjamava
Calcinellai, perchè Bastiacci di tandu ne cunsumàvanu
assai di ste chjòppule di mare. Ma i
Calcinellai ùn lu tenìanu tantu caru mancu elli ! In
u 1809, u chjamonu U Scumunicatu è in u 1814,
Bastia s’hè rivultata contru a so amministrazione. U
segondu cugnome ammenta u sensu di u cummerciu
in a nostra cità : Bastiacci Spachjaborse, chì i
paisani quand’elli scalàvanu si facìanu spiumà. Ma
oghje, cù u prugressu, ci femu tutti spiumà da i nostri
cummercianti.
Ghjermana de ZERBI