Chì l’imperu ùn fussi statu mancu à pena un periudu
di felicità per u pòpulu francese nisunu a pò
mette in dùbbitu. Hè certa chì per a gloria militare
ch’ellu purtò u geniu di Napuleone à a Francia,
forse u più grande di tutta a so storia, ùn ci hè da
discutalla : battaglie vinte, altri imperii scuzzulati,
rè è imperatori in dinochje davanti à e vittorie di un
geniu militare senza paru chì si pò apparagunà à i
più famosi di a storia mundiale, Lisandru u Grande,
Cèsare, Annibale ... U pòpulu si pudia sguià ma suffrìa
da l’impòsiti spupusitati, da a cuscrizzione è
dinò, ci vole à sottulinealla, da legi chì li tuglìanu
ogni libertà.
St’epupeia gluriosa ùn durò tantu : dece anni. È po,
l’Auropa cualizata lampò in pianu à quellu chì i
scuntenti, ancu in Francia, chjamàvanu u tiranu o
l’orcu di Corsica. Ci volse quantunque à pruvàllila
duie volte. Perchi dopu à esse statu rinchjusu nantu
à l’ìsula d’Elba, Napuleone riescì à ripiglià u putere
in Parigi è à li pruvò à lanciassi torna ind’e so
guerre di cunquista. Per Centu Ghjorni ! È torna,
l’Auropa fubbe a più forte è à a Francia, dissuchjata
da e sanguiniccie è sbaiuccata da e spese militari,
fubbe custretta à rèndesi.
È cusì si fècenu e Restaurazioni !
Si puderìa pensà chì un pòpulu à u quale era stata
tolta a libertà ùn averia altra brama chè di recunquistalla
è di stabbilisce una repùblica per u sempre in
una alegrìa generale. Stu laziu d’un pòpulu chì ùn
bramava chè di repùblica è chì, di tiranìa reale ùn ne
pudìa più sente mancu puzza, averìa avutu da fà una
repùblica ! Ma avù !
Alibertà ritrova parìa ch’ella ùn discitessi tanti sonnii
è u putere reale si ristabbilì senza tante lotte. È e
restaurazioni si fècenu una filu l’altra : Luigi u
Diciottèsimu ne fubbe u primu rè. I francesi ùn pruvonu
mancu à cambià à dinastìa. Carlu u Dècimu,
chì era statu u capu di u partitu ultra realistu, guvernò
a Francia senza mancu tantu primurassi di e
libertà pùbliche. Fubbe rimbasciatu ellu da un sullevu
pupulare. Luigi Filippu, rè di i Francesi, a li
pruvò à stabbilisce torna una munarchìa parlamentaria
ma u nasu di Napuleone u Terzu affaccava
digià daretu à u Prìncipe elettu. Forse chì i Francesi
sunniàvanu sempre di gloria è di putere forte. Ùn li
mancò nè una nè l’altru ! A repùblica fubbe spazzata
senza tante manere.
(a sèguita à a pròssima)
Francescu Maria PERFETTINI