U tempu tracorse
è a Corsica
diventò francese.
Più per forza chè
per amore è dopu
à negozii frà
Ghjènuva è a
Francia induve
ogni parte circava
à ingannà à
l’altra è senza
mancu circà à
sapè ciò chì i
Corsi pensàvanu
di l’affare. Ma, elli, ùn stètenu tantu à significalla à
u vincidore di l’imbrogliu. E li tuccò à i Francesi à
intraprende una guerra longa è penosa per impone e
so vuluntà. “Trente mille hommes vomis sur nos
côtes … » scrisse u futuru Napuleone. Li ci volse
un annu à ss’armata meraculosa per francà i trent’
ottu chilòmetri da Bastia à Ponte Novu.
Arricurdèmuci chì in quellu mentre a Corsica ùn
cuntava chè centu è trèdeci mila abbitanti, secondu
à Jean Defranceschi, è cusì capisceremu ciò ch’elli
vàlenu i detti di quelli chì prutèndenu chì a Corsica
s’hè data à a Francia cun entusiasmu è chì dunque
ella hè un peccatu di vultà in daretu !
A u statu monàrchicu u più putente di i circondi di
u Mediterraniu li ci volse una bella stonda per batte
e milizie pupulari pauline. Perchì tuttu ùn fubbe
compiu in Ponte Novu è chì a lotta durò torna. Certi
cèrcanu à facci crede chì u pòpulu ùn era micca
tuttu daretu à Pasquale Paoli è ch’ella fubbe cun
entusiasmu ch’elli diventonu francesi. Hè certa chì
circhendu bè si ponu sempre truvà traditori è ghjente
chì si vendia cume in tutte e lotte culuniali. E
dinò ghjente chì èranu opposti à a pulìtica di u Capu
di a nazione, cume altrò ...
Dopu à Ponte Novu, a lotta benchè amurtulita cuntinuvò
è cume prova ùn ci hè bisognu chè di mintuvà
i fatti gloriosi di i Marbeuf, Morand, Berthier,
Saint-Michel ... chì ùn si ponu dilli tutti. E po’ aghju
prumessu d’ùn parlanne più, ma si pò accertà senza
paura d’esse cuntradettu ch’ella fù sottu à l’imperiu
chì a ripressione pigliò una stesa mai cunnisciuta.
Napuleone, chì era statu paulistu, videndu àpresi u
so tremendu destinu volse fà tuttu perchì i Francesi
ùn si scurdèssinu chì u so paese, a Corsica, ùn era
francese chè dapoi pocu tempu è à pena à casu è
ch’ellu era cusì perch’ellu ùn pudia esse altru.
E Paoli, ellu stessu, videndu chì a libertà era stabbilita
in Francia fece ancu ellu l’eloghju di a revuluzione
di Francia sperendu chì a Corsica accustata à
sìmule nazione republicana truveria a pace chì li
era sempre mancata. Ma quessa pocu durò. Paoli si
rese contu chì in l’affare di l’invasione di a
Sardegna è u so fiascu parechje tràppule li èranu
state tese è chì u sangue rivuccatu à fiumi da u
Terrore ùn pudia vene da un guvernu chì vulia travaglià
à prò di u so pòpulu.
E a fece sapè. Fubbe tandu chì Lucianu Bonaparte
si vantò d’avè redattatu a lèttera di denuncia chì
avia fattu decretà da a Cunvenzione chì Paoli duvia
esse arrestatu cume traditore. I revuluziunarii
francesi, dopu à avè carcatu à Paoli di lode è di
fiori, cambionu d’avisu è u cuprinu di vituperii. Ma
d’arrestà à Paoli ùn era un òpera cusì scuccagnata.
Questu lampò una chjama à l’Inguilterra è à a
Marina inglese, maestra di u mare.
E ghjè da quessa chì certi “stòrichi” francesi è ancu
corsi u dichjaronu traditore. Ma di qualessa a
Patria ?
Francescu PERFETTINI