Une pochi di quelli chì anu lettu u numeru di A
Nazione cunsacratu à Bastia si sò fatti cunnosce
è anu messu à cuntrastà. U versu di
Vattelapesca ùn saria cusì diversu di quellu di
Dalzeto quand’ellu si tratta di dinunzià e macagne
di una cità brutta, sucidosa, è goffa à u
murale cum’ella hè di fisicu. Tagliemu à l’accorta:
cughjosa è viziosa! I dui scrittori averianu
trovu in u statu pessimu di a cità a materia
stessa di u so estru literariu, i sugetti, i persunagi,
l’azzione è per cusì dì, a dramaturgia chì
move u teatru di a scena citadina.
Sarà... hè vera chì pare cusì, vistu chì ùn mancanu
nè ind’è Dalzeto nè ind’è Vattelapesca e
passate chì ùn sò tantu per fà crede chì Bastia
ch’ella sia un locu di eleganza prescelta. Ancu
eiu, principiendu quella prima fidighjata nantu
à a “Literatura in Bastia” ùn mi sò privu di
incalcà issu ritrattu pocu quentu di a cità.
Rileghju ciò ch’aghju scrittu tandu è mi
dumandu avà s’ella hè stata a literatura à impone
issu ritrattu o ciò chì hè vistu à cumandà a
visione literaria. Riflettendu ci una cria credu
ch’ellu hè statu l’ingeniu literariu di
Vattelapesca à fà sente un odore chì andate à
sapè s’ellu ci hè! Tandu, invece di un passu
solu, mi rileghju sanu sanu ciò ch’ellu scrisse u
pueta cun “L’odori di Bastia”, “a so passighjata
schifignosa è spiritosa in a nostra cità”:
L’odori di Bastia
Un grand’omu, orgogliu è vantu
D’a nostr’isula, dicia
S’è cun l’ochji ùn la vidissi
Eo c’u nasu a senteria.
Vere sò queste parolle
Sopratuttu per Bastia.
Quandu a notte da Livornu
U stranieru à u nostru portu
S’avvicina, sente cum’è
Un odor di cane mortu
Hè a cità chì u so prufumu
Manda in guisa di cunfortu.
S’è sbarcate à u Molu vechju
Duve sbocca ogni cunduttu,
Hè una pesta chì v’assale
È vi affoga dapertuttu.
Quì, un val’ecqua di Culogna
Tuppa u nasu, o resti bruttu !
Poi muntendu p’e Terazze,
Di biscotti è canistrelli
Scende, hè veru, una dulcezza ;
Ma frà mezu à questi è quelli
Ghjunghje u sisu d’agliu è trippe,
Di cantine è di macelli.
À a Traversa, dicerete,
Si rispira ? - Nò, Signore
Chì ad ogni passu ci hè un tufone
Chì vi manda u so fetore ;
È ùn parlu d’i purtoni
Ch’anu tutti un trist’odore.
Visitaste forse mai,
Dite, e Scale di Serone,
Ghjesù, Cherrughju drittu,
U Puntettu c’u Mughjone ?
‘ne u mullizzu è frà i pidochji
Quante vivenu persone !
Dapertuttu hè un merlingheghju
Di Lucchesi è criature,
Di furmagliu c’u scappinu
È di trippe è di fritture,
È burdelli !... Chì un ci schiatta
Pò bè dì chì hà l’osse dure !
Terranova è San Ghjiseppu,
È Sant’Anghjuli è S’u Collu,
Cosa sò? - Stalle è purcili.
È a Punta ?... quandu collu
Per i Zeffari à u Mercatu
Dò a mio vita per un sollu.
Un odor di stoccafissu,
Baccalà è anchjuve vechje,
Di cipolle è pesci merzi
U respiru toglie, è à sechje
Scorre fangu ed altra cosa,
Quì, per tutt’e catapechje...
O Bastia, prega u Signore
Chì ùn ti mandi qualchì pesta !
S’ella vene, tuttu strughje ;
Mancu mosca viva resta...
Nò, speremu chì a spazzola
Piglierai... Ma spazza lesta !
Allora, pare à prima lettura ch’ellu ùn ci
fussi dubitu mancu stampa: a cità saria un
puzzicheghju. A fisica literaria a ci dice
per mezu di l’iperbule, ma ferma sicura: a
cità puzza chì impesta! Tutti a sanu. Tutti
a dicenu. In isse cundizione u puema ùn
stà tantu à affaccà si da ducumentu storicu,
è l’affari ci parenu tantu più evidenti
ch’elli testimunieghjanu, à l’epica o à
pocu pressu tandu, altri scritti, dichjarazione
è descrizzione. È sta volta ùn sò più
scrittori di divertimentu, literarii o pueti
ch’elli sianu. Si tratta di scentifichi, di
sapienti, di duttori via. Hè cusì ch’ella si
infatta a testimunianza di u duttore
Pasquale ZUCCARELLI (1864-1941).
L’omu dete a so vita sana sana à luttà contru
à a difteria è u paludisimu è, in u 1901
u truvemu chì scumbatte senza cuntà contru
à l’epidemia di vaghjolu chì arruina
tuttu in cità. Assuciatu cù u so cunfratrellu
Ghjiseppu Thiers si daranu à migliurà e
cundizione igieniche di a vita bastiaccia
(cf.Le paludisme et les moyens de le combattre,
Bastia, Santi, 1914) è à sente dì à
unu è à l’altru, a ghjente ùn ci avia tanta
cicca à aiutà li nè mancu à dà li capu.
D’altronde à chì và à sfuglittà l’Histoire
médicale de la ville de Bastia di
P.Zuccarelli (Bastia, Ollagnier, 1903, 2
vul.) si rende contu subitu subitu quant’ella
era brutta a cità e pessime e cundizione
di vita di a pupulazione. Più da a parte di
i puveretti è di l’immigrati (“I Lucchesi”)
chè da l’abitanti di Bastia chì stanu bè è i
sgiò in particulare. Ma ùn andemu à crede
ch’ella a si franchi una categuria sucialei:
e carte di l’epidemie facenu vede punti (A
Marina, u Picculu Livornu, U Puntettu...)
manghicati da e malatie ma u male hè
spartu in tutti i carrughji. Issa descrizzione
ogettiva ci mette di nasu davanti à a realità
di un statu sanitariu calamitosu. À tal
puntu chì u ritrattu literariu di « L’odori di
Bastia » cunfruntatu à issa verità orrenda
di u ducumentu medicale ed epidemiologicu
pare bellu legeru: u flagellu medicale
ne diventa fisica spiritosa è basta.
Ferma chì trà literatura è realità ci passa a
fantesia di a custruzzione, l’invenzione di
un mondu fintu è u piacè di issi fantasimi
chì movenu l’imaginariu di quellu chì scrive.
È ci vene più utile di dumandà ci ciò
ch’ellu averà cercu Vattelapesca ritrattendu
cusì a so cità nativa chè di verificà
l’ogettività di una pittura chì d’entrata si
palesa falsa, o accunciata, puru s’è u talentu
di l’autore li hà messu in faccia a
mascara di u literariu
Ghjacumu THIERS