
Ponasi a quistioni di l’evuluzioni di a sprissioni
artistica in Corsica volta à ponasi a
quistioni di l’aghja pertinenti di a creazioni.
Dittu in altri tarmini, mi pari chì hè propiu difficiuli
d’attribuì un opara à a Corsica sì u spaziu culturali
di l’isula ùn hè postu di modu chjaru in u quadru di
un prugettu socioculturali, via puliticu.
Chì l’isula cù a so frastagliera tarra è mari ùn basta
à fà spaziu. Hè certa chì i so cuntorni l’avemu
ammaniti è belli pratichi par l’indentificazioni di un
tarritoriu fisicu. Ma par ciò chì tocca à a sprissioni
artistica a prublematica di limiti, fruntieri è ciò ch’e
possu chjamà aghja di sprissioni si poni quant’è in
altrò cù listessu fini cà in altrò : da duva partu, da
chì pezzu di a diversità escu par virsà a me creazioni
inde l’univirsali ? Chì sò i limiti di a lingua in
sprissioni literaria ? Chì s’hè passatu in a storia ?
Di chì parlu ? Da induva ? Chì musica ? Chì
sprissioni estetica ?
À tempu sapemu quantu conta u censu di l’arti da fà
i nazioni. Sapemu dinò quantu sò i sviati o i sbagli
trimendi di i stati-nazioni culuniali inde l’apprupriazioni
di l’arti di untali indivuduu o untali
gruppu umanu. A cultura corsa, a sprissioni corsa
avarà listessu caminu ideologicu cà i stati-nazioni
classichi par difiniscia una sprissioni sputica ?
Quistioni propiu prublematica ancu par a Francia
d’oghji par asempiu di pettu à una neo francufunia
chì ùn voli più ghjucà u ghjocu di un egemunia culturali
par firmà in un aghja à tempu meddu idintificata
è plurali : Maghreb, Chebeccu, monda spazii
africani. Dici u lessicografu Alain Rey1 « On en est
arrivé à une acceptation des francophonies (au pluriel)
internationales qui seules pourront avoir un
poids mondial, interdit à toute limitation dans le
« national » – pour beaucoup, aujourd’hui encore,
hélas, le nom des langues renvoie strictement à l’espace
validé par un passeport. » Hè cusì chì oghji
l’avvena di i francufunii dipendi « da a so natura
plurali è pluricentrica ».
Pensu cusì chì sì sprissioni corsa ci hè, ùn pò cà
viaghjà da u so locu mondu à u mondu sanu in un
pass’è veni appena frollu. U mondu sanu hè chjappu quì à u sensu di u creulista E. Glissant2
quand’iddu parla di « Tout monde ». Veni à dì chì
par difiniscia l’aghja di sprissioni corsa, forsa ci
voli à pinsà à un puntu d’arradichera (u so locu
mondu) chì faci u censu di u so patrimoniu denduli
nomu è chì à tempu si scrivi inde l’aghja larga di u
« tout monde » duva a sprissioni hè franca « de
toutes les horreurs identitaires et de tous les fauxsemblants
de l’ethnie et de la race ». Eccu appena
par un accostu di principiu chì mi pari fundamintali.
À sti cundizioni, si pò accittà chì u fattu di dà nomu
è d’attribuissi un insemi d’opari esciuti da un locu
mondu hè a più bella manera di fà nazioni. Chì
osinnò à chì vali di parlà di cultura corsa ? Hè cusì
chì à contu meu l’articulazioni di u Sittanta ferma u
mumentu storicu più impurtanti inde l’evuluzioni di
a sprissioni artistica corsa. Ghjust’à puntu parchì u
sittanta s’acconcia cù a fini di l’imperu culuniali
francesu è chì a cultura corsa si metti propiu « in
idea » (l’indiatura) punendu u principiu di una
patrimunializazioni è di una creazioni, veni à dì u
principiu di una missa in sintesi, una missa in corpus
di tutta a pruduzzioni storica è una vuluntà di
porghja opari.
À tempu, u Sittanta ùn avarà presu u risicu di a sterelizazioni
sviendusi in una caricatura d’iddu
stessu ? Si pensa quì à sta tematica di l’esaltazioni
d’una Corsica libera, cù un corpus semioticu chì si
chjudia di più in più nantu à l’ostentazioni simbolica
: testa mora, parulaghju ingagiatu (canzoni o
puesia cù « libertà » ripitutu deci volti), figuri storichi
senza spessori…Iè è nò. S’iddu si pidda l’avviata
teatrina di Tognotti, u prughjettu literariu di
Rigiru, l’andatura sinematografica (ancu cun pochi
mezi) di Degli Esposti o Dumenica Tiberi o a pustura
di riacquistu di Canta u Populu Corsu, si pò dì
chì a sprissioni artistica corsa tira u prò di « l’idea »
chì faci nazioni. Arreca una vera rivuluzioni di u dì
chì poni i baroni di l’aghja culturali corsa fenduni
un locu di sintesi storica, duva a rivolta nutrisci a
mudernità.
Hè certa chì ogni nazioni in anda hà bisognu di
« una fola d’identità » (diciaria Ghj. Thiers), ma
risicu ci era di cascà in un appuvariscimentu di u
versu sittantescu cunfinendulu à a spera naziunali è
à a rivolta ludata sempri. Curciu à chì hà scrittu o
pruduttu arti cà in issa indiatura quì. Ci sò stati è
l’anni novanta l’acciaccarà moltu più chì l’idea di
nazioni, pur d’ùn avè sviluppatu di più u so cuntinutu,
rimandarà a maghjina di a sbrisgiulera assassinia
trà naziunalisti.
À tempu, tutta a creatività corsa ùn si pò metta à
contu di l’indiatura. Ma dopu à u Sittanta, più nudda
sarà com’è nanzi in tarmini di spaziu di creazioni. È
puri in i cundizioni pessimi di l’anni 90, l’abbriu di
u Riacquistu sona com’è una ricunniscenza. U
nomu hà fattu a cosa è l’essenziali hè quì.
Tandu, una volta postu chì l’articulazioni di u
Sittanta ferma puntu di riferimentu ci voli à guardà
comu si facini l’evuluzioni novi. L’oparata di a
patrimunializazioni hè in via grazia à attrazzi culturali
strutturanti di più in più parfurmenti (università,
sinemateca, musei, teatri, bibiutechi, lochi di mostra,
pulitichi tarrituriali in crescita qualitativa è
quantitativa,…). Pari chì ci simu parsuasi chì hè
dinò l’attrazzu chì arreca a pruduzzioni è micca solu
u cuntrariu. À tempu, l’anni di a dillusera, senza
tumbà a via identitaria ma senza l’esaltazioni di u
Sittanta, hà avviatu un arti più realista, autocritica
(par i scrivani : Ferrari, Biancarelli, Desanti,
Thiers,…), più lena (rilatività di a lingua, cuntatti è
mischji), più aparta assai : temi varii, impustatura
miditarrania (si pensa à u centru di fotografia di
Marcel Fortini o à l’oparata di Maddalena
Rodriguez-Antoniotti), raportu à l’altru più riccu è
infini un arti più varia : creazioni in cantu sacru,
ballu, pittura, sapè fà,...
A cunniscenza patrimuniali mossa trenta anni fà
arreca dinò cuntinuti di finzioni di più in più ricchi :
rumanzi com’è L’acelli di u Sarriseu di Casta,
Mazzeri.com di GL Moracchini pè a lingua corsa è
tutti i finzioni storichi di issi pochi anni. Finominu
novu, issu fondu sempri più diviziosu parmetti scenarii
di polar in corsu o in francesu (Comiti, MH
Ferrari, E. Milleliri o JP Santini) à tempu à una pruduzzioni
tiatrali ricca (ammintemu tutta a pruduzzioni
di U Teatrinu è a leia cù l’IITM, istitutu internaziunali
teatru mediterraniu frà altri). Si ni risenti
dinò tutta a pruduzzioni audiovisiva chì si svarsa
oramai nantu à Via Stella.
Via, u censu saria troppu longu è l’analisi esaustiva
dumandaria un libronu. Ma u fattu stà chì issa
accolta ammaistrata, chjamata da a ricerca universitaria
« uparata di patrimunializazioni » crea à
contu meu u solu arrembu naziunali pussibuli è u
buddori attuali ni moscia tutta a vitalità. Aghja lena,
spaziu liquidu o frollu, ma rifarenti in elaburazioni
chì dopu à l’affaccata di un’ essezza puri sempri in
neguziati, lascia sbuccià è sbucinà un fà nustrali in
brama d’universali.
Alanu Di MEGLIO
1. Le Monde (des livres), 17 mars 2006
2. Edouard Glissant (1995) Tout monde, Folio