« Carezze è batercchjate », o cusì cummuvente è
rivitulente racolta induve Tintin – Li era datu stu
maliziottu diminutivu è u chjamavanu cusì cun
affettu – ci hà accunciatu in lu 1975 una manatella
di i so’ testi è di e so’ canzone.
Tintin fù durente parechje decine d’anni, l’animatore
instanchevule di u « cabaret » bastiacciu « U
Rataghju. » Cara cità di Bastia, ma induve sò
chjappi li t’antichi « cabarets » ?
In l’annate 70, u ti rivecu impaparunatu in lu so’
custume di villutu, à mez’à tutti i soi, cantarini è
musicanti è u so’ publicu senza rifiatà, quasi sin’à
u fà di u ‘jornu.
Incù u so’ visu d’anfarte mustacciutu è u so’ smanittumme
chì parturisce siluette è persunaghji di
tutte e mamme, altru chè pè un recitale! Ci invitàva
à un spetaculu induv’elle falavanu scudrate !
« una cumedia in centu atti diversi », scenette,
cianfule è burle chì m’ete capitu !
Tintin cantava a Corsica, e so’ bellezze, a so’
tragica storia, i so’ guai è e so’ speranze.
Fustigàva i rispunsevuli di a so’ miseria murale ed
ecunomica. Cantava in doppiu registru a nostalgia
è l’ironia. Evucàva u paese nativu, u so’ paese di
U Salcetu, a mamma, e vechje petre, “ casa
paterna “ “ l’ombre”, canzona immurtalizata da u
s’amicu Antone Ciosi, e tradizioni chì si ne vànu à
caternu.
Nantu à u registru di u scherzu, pigliava in mira
« u tempu puliticaghju » è i « puliticanti di
paccuttiglia », è ghjustre eletturale (« elezzione
senaturiale », « l’urna di Ficaghjola »,
« u scrutinu dépouillé ») …
Ma in lu più prufondu d’ellu stessu, firmava un
umanistu postu ch’ellu era impastatu d’amore. I
so’ spinzoni i più acuti, ùn miràvanu l’omu ma
piuttostu e so’ guignacce gattive.
À dà lezzio’, mancu pensàlla. Vulia discità e
cuscenze, fà sente a voce di a Corsica, u so’ gridu
di dulore. Ùn era omu di partitu, ma un testimone
ispiratu è ingagiatu, un militante di u più bellu
ideale, l’amore di a nostra Cursichella.
À quandu tenneru, à quandu intimistu, liricu,
burlascone è truculente (« circulazione
bastiaccia »)… s’hè vulsutu l’omu di una speranza
pè a Corsica.
In st’annate di a leva di u 70, fù unu di i so’ maiò,
i quali seppenu indittà à i più giovani, e strade di u
Riacquistu.
Da e rise à i lacrimi, da i lacrimi à a risa, stu corsu
sputicu, puru in la so’ mudestia, fù un maestru di
vita, fraternu è ribumbante di forza.
Tintin ùn ci hè più, ci fermanu e so’ canzone, cusì
bella sumente !
Marie-Jean Vinciguerra
Traduzzione corsa Petru Vachet-Natali
L’ombre
In faccia à lu fucone cinderosu
Chì face più fulene che calore
U muru spugliatu tene scherzosu
Duie ombre per mettesi in valore,
Duie ombre ch’à la notte bughjicosa
Stenderanu nu lu lettu di noce
E so’ osse fruste e à l’angusciosa
Sgrana u patrenostru sottu voce.
U ghjornu purtarà a letterella
Di lu figliolu partutu luntanu
Ma s’ella ùn c’è si stringhje a cannella
E si piglianu stretti per la manu
Per andassine torna à lu fucone,
Stampà nu la muraglia, à l’infinita,
St’ombre appese cume un tendone
Chì trinneca à lu soffiu di la vita.
E quandu ste duie ombre lasceranu
U muru solu e u fucone spentu
Venerà u figliolu da luntanu
Ma pienghjerà d’ùn esse ghjuntu à tempu.
Ricacciatu di u so’ libru « Carezze è
batercchjate » (1975).